Gară cu peron lipsă
Și din toată lupta și sudoarea, atunci m-am trezit. Jumătatea mea de pat arăta de parcă aș fi avut un coșmar, dar nici departe nu era. Puțin buimac, am avut nevoie de câteva momente să mă obișnuiesc. Lumina orașului îmi invada camera, sub plină Lună de vară. Fără să mă gândesc prea mult, îmi aținesc ochii către ceasul electronic de pe noptieră. Trei fără ceva mai mult, și eu m-am trezit brusc. Jumătatea cealaltă de pat zăcea intactă, într-o continuă așteptare. Ca și mine. Mofturile patului matrimonial ar fi fost să dorm răstignit în el, nu să contemplez noaptea la goliciunea lui. Dar timpul nu îmi este aliat de fel, și în seara asta chiar aș avea nevoie de el. Haotic, sar din pat și privesc pe geam. Căldura nopții nu dă voie orașului să doarmă, facându-l energic și nervos. Oamenii perindă străzile, cu lipsă de somn dar cu gând de odihnă, cu dor de somnul de altă dată, cu trezitul peste noaptea și culcatul la loc. În sufocarea asta urbană, pe timp de vară, singurul somn bun este ultimul
