Peron plin.
Niciodată nu a înțeles ce căuta cu privirea. Cam în asta ar putea sumariza tot. Nu ar fi putut să își explice nici bătut, și nu s-ar fi lăsat de asta. Mereu a căutat, pe unde a putut. Mereu i-au sticlit ochii cu speranță, mereu au rămas reci și sticlind precum lumina unei stele la kilometri mulți depărtare. Lumina ochilor lui mereu o să sclipească, dar flacara, cred că uneori până și el o voia. Nu știe ce căuta cu privirea la metrou. O pățește zilnic, înainte de program, cât și după program. Așteaptă în capul peronului. Mereu verifică ce metrou vine. Mereu crede că o să fie în acel metrou, că o să treacă pe lângă el și o să îl apuce de mânecă. S-ar mulțumi și cu o bruscare scurtă, cu un zâmbet, și cu o dispariție în metrou. I-ar ajunge cât să contureze totul în viața lui monoton închipuită. Parcă atât lipsea. În totul care îl înconjura, atât lipsea: o întâlnire la metrou. O idee măcar. Orice. Mereu așteaptă mai mult după sfârșitul programului. Așteaptă mai mult la metrou, își permit