Blogul Magic

În noaptea asta vei învăța că visele mint cum pot Iar noaptea de după îți va părea mai scurtă  Și vei ajunge să trăiești de parcă ai fi miop  Și te vei pierde în visele din noaptea trecută.  În noaptea asta vom învăța că adevarul așteaptă  Și că minciuna grăbita demult am pierdut  Și-am să te aștept ca și altă dată  Să mă minți frumos cum o făceai în trecut.

Sărată îmi e limba de mi-o lași așa. Sărate îmi sunt zilele aici, de unul singur doamne. Sărate îmi sunt buzele și pașii. Sărate să îmi fie vorbele, doamne, sărat să îmi fie gândul. Sărați să îmi fie pașii, și urmele ce le las fără ele ca să lase alte urme. Sărat e deja nisipul. Sărat e drumul doamne. Sărat e momentul când am plecat doamne, dar dulce o fi momentul când o să ajung. Iartă-mă doamne, că gândesc, și sărată să îmi rămână viața de nu voi purcede drumul. Sărată să îmi fie calea doamne, că dulce o să îmi fie răsplata. Sărat să fie tot deșertul ce îl trec, sărate straie, sărate merinde, sărate gânduri, căci dulce va fi momentul în care voi ajunge. Și dulce îmi e calea ce o urmez. Îndrumare, doamne, îndrumare, ca osânda o car singur. Îndrumare, doamne, și putere, ca nisipul o să îl despart singur. Iertare, doamne, și miluință, că vin la tine fără să vrei, fără să știu. Sărate să îmi fie cuvintele, doamne, de nu o să bat deșerturi și am să trec mări. Sărate să îmi fie toate. T

  Așteptarea, de fel, mă omoară . Atunci ca și acum, mă omoară. Timpul, de fel, ne omoară pe toți, însă conștientizarea trecerii lui și planul fix în care mă aflu accentuează tot. Mă omoară de fel, și mă enervează modul lui plăcut. Scurgerea lui parcă e fină urmă de batranete prematură, ca o manta ce mă învăluie. E ca pătură de care nu mai ai nevoie dar nu o poți da jos, e ca părul care îți tot crește. Admit, îi permit.   Prima zi mi-a fost simplu. Oricum mereu m-am considerat un om al mării, un domn al nisipului, un rege al spațiului gol de pe plaja roșie. Vagul contrast de mov nu făcea decât să îmi inunde ochii, să îmi zgândăre creierul, să îmi stimuleze megalomania si nebunia. Până la urmă, abia ajunsesem. Barja naufragiată nu era decât calauza în al cărui pântec stăteam. Motoarele ei slăbite îmi cerșesc indurare să nu le repar. Nu o să le repar. Nu le-am reparat nici atunci. Nu vad de ce aș face asta. Să se strice cu scut cu tot. De găsit or sa mă găsească. Intre noi fie vor