Blogul Magic

"Obișnuia să fie om în forță. Niciodată nu avusese probleme, și corpul lui muta și pietre. Timpul ce trecuse lăsase semne vizibile pe mâinile lui strașnice, pregătite parcă să smulgă pomi, sculptate parcă să faurească. Sezoane peste sezoane, cu vânt și zăpadă, Omul Cuib nu a dat înapoi. Corpul lui precum stejarul îl ajutase, și încă se mai simțea în el, dar vigilența și vlaga l-au părăsit de ceva vreme. De la o vreme, parcă nici fuga nu mai e fugă. Corpul lui masiv in miscare amintea de fuga zimbrilor, iar pașii lui băteau pământul precum vulcanul zbuciumă muntele. Rareori să se mai opună acum. E numai o luptă mai durerosă de a scăpa de o altă luptă. Deseori își încleșta forțele cu alții, dar vremile acelea s-au dus. Preferă să privească. A trecut atâta vreme, încât nici nu mai e băgat în seamă la micile înfruntări ce se duc pe Câmpul de După. Acum stă singur. Îi place. Timpul trece greu, însă e timpul lui. Noaptea mai scheună în somn, bolborosind nume și fapte, dar le retrăiește

Întâmplător De-ar fi să-mi piară văzul De-ar fi să-mi piară gândul Voi lasă drept gravură Ideea mea și gândul Să-mi poarte mângâierea Să-mi poarte și odorul Să lase timpul gol Să cutreiere solul Brăzdând subtil cărarea Prin munte și prin mare Pe albe zări arată Sclipire si mirare Tăcere si uimire Iconic ca Ahile Când tu prin mine vezi Și ură și uimire Și haos și ardoare Si patima si zâmbet O să mă-nbrac c-o haină Ce poartă semn de tunet Ai să mă chemi tu iară Am să vin fără voie Trăi-vom fără griji Sub perdea de nevoie Absorbind ziua caldă Trăind prin noaptea lungă O să te simt din nou Ființă muribundă Și o să mă atunci in gol Mereu ca altă dată Eu să rămân actor Sub scena dărâmată O să mă vezi, iubire O să mă vezi din nou Am să trăiesc prin tine Trăi-vam noi din nou Întâmplător.