Momentul de dupa.
"E momentul de dupa. Momentul ce stai si astepti, si stii ca
vine, dar nu stii ce. Timpul se opreste in loc, si lumea parca te
asteapta sa zici ceva. Nu conteaza cum sau cand vine, si nu conteaza
nici motivul. Poate e declansat de o ordine de cuvine auzite intr-o
melodie, citite intr-o carte sau pur si simplu insuflate de divinitate.
Dar toti stim cum e. E poate momentul in care totul se rezuma la
secunde, suprapuse anumitor ani. Toti avem acel moment, nu are rost sa
negam. Preferam sa credem ca e ceva intim, sau ceva ciudat, dar nu e. E
momentul cand concepi ganduri la scara astronomica, dar le digeri pana
ajungi la diamantul pur. Corpul tau parca intra in stare de sevraj,
parca esti prins pe alta lume, si ce e in jur iti pare mult prea banal.
Ochii tai sunt injectati, si fiecare cuvant prinde contur. Incepi sa
iti dai seama ca defapt totul e un mare puzzle si simti cum un fior iti
strapunge corpul, si gandurile tale zboara mai departe. Dureaza ceva,
si pierzi orice tangenta aveai cu timpul. In mintea ta e un haos in
aranjare, si parca ai nevoie de asta ca de o lucrare de intratinere. Ce
urmeaza dupa difera de la caz la caz, dar cu totii stim ca o idee noua a
aparut in sfera universului nostru. Iluminatia.
Asa era si atunci. Era o duminica tarzie de iarna, si gerul blocase tot peisajul. Lumea era amortita, pregatita sa zburde de fericire la prima raza de soare, insa in asteptare. Zapada pe jumatate dezghetata zacea in colturi de strada, iar apa ramasa se transformase intr-o gheata de toata frumusetea. Sunetul unui tomberon doborat rasuna pe strada goala, acoperita de gheata. Cateva latraturi de maidanezi, si totul se incheie subit. Fatada blocului reflecta opulenta cetatenilor ce traiesc acolo, parca prea sclifositi sa stea la bloc, dar prea saraci sa isi cumpere o casa. Interfonul si sistemul de securitate sunt afumate, insa pare mai degraba o lucrare a unei persoane priceputa ce a dezactivat un sistem intreb prin introducerea unei placute metalice in el. E mai degraba un scurt-circuit violent, insa e ceva des. Locatarii spun ca cei din blocul de vis-a-vis fac asta de ciuda, si nu rateaza moment de certa cu ei, chiar daca asta ar insemna ratarea unei telenovele sau al unui meci. La parter, o usa iese in evidenta. E o usa simpla din metal, insa fara vizor. Aici il gasim pe el, sau putem spune, aici ma gaseati pe mine. Apartamentul arata bine, dar sunt urme ale unei mici lupte. Pe un perete sta agatata o bucata de lemn in care sunt infipte mai multe cutie, in anumite puncte marcate. Lovitura de pe suprafata lemnului indica faptul ca ar fi fost aruncate cu o forta si precizie foarte mare. In intunericul apartamentului, o lumina galbena se scurge din sufragerie. Usa larg deschisa pemite acesteia sa cuprinda o mica parte din hol. Sufrageria arata bine, ca de fiecare data, insa erau cateva lucruri diferite, ba chiar mai multe persoane diferite. In mijlocul camerei se afla un fotoliu, si pe fotoliu stau Ei. Sunt toti trei, in acelasi corp, contempland la natura lor. Corpul sta asemenea unui rege in jiltul sau, avand ironic o coroana din sarma ghimpata pe cap, ce-si face loc pe cap sapand rani adanci in teasta. Mainile lui sunt pline de taieturi, si tot felul de desene ciudate stau adancite cu cutitul pe ele. In mana dreapta tine un ciocan, asemenea unui scpetru, pe a carui coada e scrijelit "At Nulla Misericordia" atat de bine, incat pare a fi facut de un artist. Mana stanga e lasata moale, curgand parca in exteriorul fotoliului. Ochii lui ard, si lucruri ce n-au fost inca facute se citesc in ochii lui. Privirea lui spune lucruri ce nu ar trebui spuse, si expresia lui e bolnava. Lumina becului il umple si camerea e mandra ca il cuprinde. Deodata se aude niste voci barbatesti ce spun lucruri fara sens la usa. Dupa cateva secunde usa zboara busita parca de un rinocer, si persoane cu niste lanterne sperie intunericul din apartament. El asteapta momentul si zboara din fotoliu. Din cateva lovituri de ciocan si niste miscari demne de Baletul Rus luminile lanternelor mor si linistea isi reintra in drepturi."
Asa era si atunci. Era o duminica tarzie de iarna, si gerul blocase tot peisajul. Lumea era amortita, pregatita sa zburde de fericire la prima raza de soare, insa in asteptare. Zapada pe jumatate dezghetata zacea in colturi de strada, iar apa ramasa se transformase intr-o gheata de toata frumusetea. Sunetul unui tomberon doborat rasuna pe strada goala, acoperita de gheata. Cateva latraturi de maidanezi, si totul se incheie subit. Fatada blocului reflecta opulenta cetatenilor ce traiesc acolo, parca prea sclifositi sa stea la bloc, dar prea saraci sa isi cumpere o casa. Interfonul si sistemul de securitate sunt afumate, insa pare mai degraba o lucrare a unei persoane priceputa ce a dezactivat un sistem intreb prin introducerea unei placute metalice in el. E mai degraba un scurt-circuit violent, insa e ceva des. Locatarii spun ca cei din blocul de vis-a-vis fac asta de ciuda, si nu rateaza moment de certa cu ei, chiar daca asta ar insemna ratarea unei telenovele sau al unui meci. La parter, o usa iese in evidenta. E o usa simpla din metal, insa fara vizor. Aici il gasim pe el, sau putem spune, aici ma gaseati pe mine. Apartamentul arata bine, dar sunt urme ale unei mici lupte. Pe un perete sta agatata o bucata de lemn in care sunt infipte mai multe cutie, in anumite puncte marcate. Lovitura de pe suprafata lemnului indica faptul ca ar fi fost aruncate cu o forta si precizie foarte mare. In intunericul apartamentului, o lumina galbena se scurge din sufragerie. Usa larg deschisa pemite acesteia sa cuprinda o mica parte din hol. Sufrageria arata bine, ca de fiecare data, insa erau cateva lucruri diferite, ba chiar mai multe persoane diferite. In mijlocul camerei se afla un fotoliu, si pe fotoliu stau Ei. Sunt toti trei, in acelasi corp, contempland la natura lor. Corpul sta asemenea unui rege in jiltul sau, avand ironic o coroana din sarma ghimpata pe cap, ce-si face loc pe cap sapand rani adanci in teasta. Mainile lui sunt pline de taieturi, si tot felul de desene ciudate stau adancite cu cutitul pe ele. In mana dreapta tine un ciocan, asemenea unui scpetru, pe a carui coada e scrijelit "At Nulla Misericordia" atat de bine, incat pare a fi facut de un artist. Mana stanga e lasata moale, curgand parca in exteriorul fotoliului. Ochii lui ard, si lucruri ce n-au fost inca facute se citesc in ochii lui. Privirea lui spune lucruri ce nu ar trebui spuse, si expresia lui e bolnava. Lumina becului il umple si camerea e mandra ca il cuprinde. Deodata se aude niste voci barbatesti ce spun lucruri fara sens la usa. Dupa cateva secunde usa zboara busita parca de un rinocer, si persoane cu niste lanterne sperie intunericul din apartament. El asteapta momentul si zboara din fotoliu. Din cateva lovituri de ciocan si niste miscari demne de Baletul Rus luminile lanternelor mor si linistea isi reintra in drepturi."
Comentarii
Trimiteți un comentariu