Noir.
Nu aveam o seara chiar buna. Dupa 3 zile de nesomn si cinci doze de
cofeina sintetizata, simteam nevoia de ceva mai tare. Mereu am avut o
slabiciune pentru alcool, dar nici de stimulente nu ma feresc.
Apartamentul meu dezordonat simtea nevoia sa plec. Petrecusem deja 2
zile inchis aici. Biroul din cadrul Departamentului era mult prea
galagios. Plus ca, cine stie de ce
derbedei sedati sau cu creierele prajite din cauza implanturilor trebuia
sa mai am grija . Niciodata nu am iubit implaturile, amplificand greata
pentru Departament. Simteam nevoie de liniste. Masa de lucru din
apartamentul meu era plina de holo-poze si nenumarate indicii ce ma
duceau la capul caracatitei: Jonax „The Who” Bronson. Numai ca el nu e
de gasit. Cazul asta ma omoara. Au trecut mai bine de 8 luni, si totul a
revenit la zero. Bazaitul aparaturilor si lipsa oricarui lichid imi
ofera inca un motiv sa iau o gura de aer.
...
Mereu am iubit sa ma pierd pe strazile astea. Mereu e la fel. Nici nu stiu daca are rost sa intre lumina zilei aici. Mai bine zis, nici nu stiu daca intra. In mare parte nu e nevoie. Lumina neoanelor e amplificata de umiditate. E ca un mic Las Vegas, mai intunecat dar mai aprins. Ochii iti sunt violati la orice pas, intr-un mod placut. Un abuz vizual ce nu te lasa sa raspiri. Daca ai respira, aia vea timp sa gandesti. Asta nu e un lucru bun in ziua de azi. De la Conventia din Metroux, din vara lui 2025, falsa publicitate a devenit legala. Nu conteaza ce gasesti, important e sa fii atras. Aici totul te atrage. Chiar totul. De la panourile ce promit o experienta frumoasa a realitatii deformate, pana la dozele de kertex care lucesc pe fundul baltoacelor. Totul te ameteste. Miez de noapte dar peisajul e inca plin. Sunetul de jazz ragusit, scos de masinile ce canta in „Midnight-Sound” se aude perfect. Barul asta anima totul. Totul se invarte in jurul lui. Strada nu ar mai fi fost la fel, oamenii nu ar mai fi fost aceeasi, luminile nu ar mai fi avut acelasi sunet. E epicentrul . Pana la urma, aici a inceput totul.
...
Parca o si vad. Mereu a calcat gratioasa in pantofii ei violet-glam, si parca in seara aia, era altceva. Picioarele ele acoperite de ciorapul transparent cu mici reflexii taiau stratul de fum. E fum de kertox si metrol din gurile de ventilatie ale barului. Fumul greu, parea parca rascolit de mersul ei. Pret de ceva momente, puteam jura ca simteam miros de tutun venind din jurul ei. Se pare ca era ceva mult mai important decat rarul tutun. Paltonul ei flutura, si gulerul ii statea in jos, lasand gatul liber. Semnele circuitului reinot proaspat ii dadea o frumusete anume. Vag, prin parul valvoi si rosu, i-am putut vedea chipul. Ochii sai de culoarea cobaltului lasau sa se vada lentilele sale trans-glamate. Mici sclipariri portocalii se zarea pe lentile, atentia fiindu-i captata de textul afisat pe ele. Era ca un mix jos de stele in imensul cosmos. Buzele violet inchis tineu strans o tigara de metrol. Fuma „Paxus”. Tigari fine fara auto-aprindere, cu arome exotice si stimulente puternice. Umbla pe holo-bratara, retrasa in lentile. Prezenta ei se facu simtita pe strada. Era precum o vulpe, ce defila printre vanatorii fara arme. Drumurile noastre aveau sa se intalneasca in acelasi punct. La mai bine de 5 metri, sclipirile din ochii ei au disparut. A oprit sitemul. Era online in lumea mea.
...
O citeam. Cauta un foc, si nu numai pentru tigareta. Ochii ei ma tinteau. Zece ani in sluja Legii si eu ma lasam prin de jocul ei. Citeam cum ma citeste, cum ma masoara din priviri, cum ma patrunde printre pleoape. Viteza mea a inceput sa scada. Fara sa realizez, am inceput s ma adaptez la a ei. Sincronizarea era ceva ce urma sa se intample fara ca eu sa stiu. Cu degetele asemenatoare cu doua betisoare folosite pentru mancarea chinezeasca, inclesta tigareta. Urma rujului pe filtru de culoarea bronzului arata frumusetea perfectiunii. Fara doar si poate, am inteles ce vrea. Am scos din buzunaruld ela piept termo-bricheta, ce o pastram ca amintire a vremurile cand si eu aveam patimile fumului. Aprinzand termobricheta, ea se aplecat usor, si isi aprinse tigara. Lumina roscat-portocalie a brichetei ii lucea in lentile. Puse o mana in dreptul flacarei, de parca ar fi simti vreodata vantul, in buncarul asta de beton. Sau poate chiar a simti vantul candva. Privirea ei se ridica. Incercam sa ma calmez, insa ochii imi ramasesera fixati pe buzle ei. Din reflex, pipai buzunarul drept in cautarea unei tigari. Un zambet de satisfactie se citi pe chipul ei. Iute, bag bricheta la loc, si incerc sa las momentul sa curga. Savurase primul fum de parca ar fi fost ultimul, in timp ce ochii ei ma tineau in garda. Mai trase un fum, si sopti mladios: „Domnule Magnolium, intram?”.
...
Mereu am iubit sa ma pierd pe strazile astea. Mereu e la fel. Nici nu stiu daca are rost sa intre lumina zilei aici. Mai bine zis, nici nu stiu daca intra. In mare parte nu e nevoie. Lumina neoanelor e amplificata de umiditate. E ca un mic Las Vegas, mai intunecat dar mai aprins. Ochii iti sunt violati la orice pas, intr-un mod placut. Un abuz vizual ce nu te lasa sa raspiri. Daca ai respira, aia vea timp sa gandesti. Asta nu e un lucru bun in ziua de azi. De la Conventia din Metroux, din vara lui 2025, falsa publicitate a devenit legala. Nu conteaza ce gasesti, important e sa fii atras. Aici totul te atrage. Chiar totul. De la panourile ce promit o experienta frumoasa a realitatii deformate, pana la dozele de kertex care lucesc pe fundul baltoacelor. Totul te ameteste. Miez de noapte dar peisajul e inca plin. Sunetul de jazz ragusit, scos de masinile ce canta in „Midnight-Sound” se aude perfect. Barul asta anima totul. Totul se invarte in jurul lui. Strada nu ar mai fi fost la fel, oamenii nu ar mai fi fost aceeasi, luminile nu ar mai fi avut acelasi sunet. E epicentrul . Pana la urma, aici a inceput totul.
...
Parca o si vad. Mereu a calcat gratioasa in pantofii ei violet-glam, si parca in seara aia, era altceva. Picioarele ele acoperite de ciorapul transparent cu mici reflexii taiau stratul de fum. E fum de kertox si metrol din gurile de ventilatie ale barului. Fumul greu, parea parca rascolit de mersul ei. Pret de ceva momente, puteam jura ca simteam miros de tutun venind din jurul ei. Se pare ca era ceva mult mai important decat rarul tutun. Paltonul ei flutura, si gulerul ii statea in jos, lasand gatul liber. Semnele circuitului reinot proaspat ii dadea o frumusete anume. Vag, prin parul valvoi si rosu, i-am putut vedea chipul. Ochii sai de culoarea cobaltului lasau sa se vada lentilele sale trans-glamate. Mici sclipariri portocalii se zarea pe lentile, atentia fiindu-i captata de textul afisat pe ele. Era ca un mix jos de stele in imensul cosmos. Buzele violet inchis tineu strans o tigara de metrol. Fuma „Paxus”. Tigari fine fara auto-aprindere, cu arome exotice si stimulente puternice. Umbla pe holo-bratara, retrasa in lentile. Prezenta ei se facu simtita pe strada. Era precum o vulpe, ce defila printre vanatorii fara arme. Drumurile noastre aveau sa se intalneasca in acelasi punct. La mai bine de 5 metri, sclipirile din ochii ei au disparut. A oprit sitemul. Era online in lumea mea.
...
O citeam. Cauta un foc, si nu numai pentru tigareta. Ochii ei ma tinteau. Zece ani in sluja Legii si eu ma lasam prin de jocul ei. Citeam cum ma citeste, cum ma masoara din priviri, cum ma patrunde printre pleoape. Viteza mea a inceput sa scada. Fara sa realizez, am inceput s ma adaptez la a ei. Sincronizarea era ceva ce urma sa se intample fara ca eu sa stiu. Cu degetele asemenatoare cu doua betisoare folosite pentru mancarea chinezeasca, inclesta tigareta. Urma rujului pe filtru de culoarea bronzului arata frumusetea perfectiunii. Fara doar si poate, am inteles ce vrea. Am scos din buzunaruld ela piept termo-bricheta, ce o pastram ca amintire a vremurile cand si eu aveam patimile fumului. Aprinzand termobricheta, ea se aplecat usor, si isi aprinse tigara. Lumina roscat-portocalie a brichetei ii lucea in lentile. Puse o mana in dreptul flacarei, de parca ar fi simti vreodata vantul, in buncarul asta de beton. Sau poate chiar a simti vantul candva. Privirea ei se ridica. Incercam sa ma calmez, insa ochii imi ramasesera fixati pe buzle ei. Din reflex, pipai buzunarul drept in cautarea unei tigari. Un zambet de satisfactie se citi pe chipul ei. Iute, bag bricheta la loc, si incerc sa las momentul sa curga. Savurase primul fum de parca ar fi fost ultimul, in timp ce ochii ei ma tineau in garda. Mai trase un fum, si sopti mladios: „Domnule Magnolium, intram?”.
Comentarii
Trimiteți un comentariu