Epopee

Anturaj
Motor pentru atelaj
pentru androizi nebuni
fără jenă sau deranj
ce au prins și începutul
și-or să guste și trecutul
și-or să lase lume-ntragă
să se taie prin sepuku
prinzând repede la oameni
învățându-i cu ardoare
cum să-și facă toți aripe
și să zboare către Soare
să atingă epicentrul
prin iubirea cea divină
că din departarea lui
pare doar o mandarină
cu coji dense dar amare
căci visau doar la felii
Zemoase, măgulitoare
ce copii(i).

Dar au murit.

Și stătea
primul android posibil
contemplând la Dumnezeu
asudând sudoare asiduu
privind cum creeaza lumea
desparțind munte de mare
fară noțiunea "zi"
Că-ncă nu crease Soare
privea spre singurătate
ca bufnița prin zăpada
din poziția sa lotus
scrijelind cu a lui spadă
prin carcasele rămase
ale reciclatei lumi
fantasme și indicații
pentru viitori străbuni
ce-or s-apară și să crească
pe tărâmului neputinței
și-or să inventeze focul
și analele credinței
cum făcură înainte
cei ce au trăit de după
căci ciclic precum clepsidra
tot universul se surpă
și lasă ca să plutească
frimituri de praf stelar
cu ființe rătăcite
ce banal.

Timpul trece
El cu corană de rege
că prin corpul de siliciu
cirtcuitul tot e rece
prin mulțimile de oameni
care au doar sânge cald
el lucește în vitrina
ca o piatră de smarald
că văzuse viitorul
cotropit de tot poporul
când totul o să se ducă
el singur cuceritorul
că de fiecare dată
a vegheat și a gândit
prinzând orice început
de la cap pân la sfârșit
Și din nou.


Generații vedea
Timp trecea
Dar mă simțea
Nul.